Poetul și poezia

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Psalmul 45:1

A fi poet, înseamnă a vedea ceva frumos acolo unde nu este nimic vrednic de admirație, iar acel ceva sau cineva ar avea zero șanse de a fi băgat în seamă. Asta înseamnă a vedea eternul în fiecare secundă de efemeritate.

A fi poet, înseamnă a vedea o oază în pustie, iar dacă nu este posibilitatea de a găsi oaza, trebuie să fie capacitatea de a o inventa. Astfel încât, orice suflet flămând să servească puțină mană divină, iar cel însetat să aibă o stâncă spartă de unde să bea nițică apă. Cel toropit de căldură să aibă un nor, iar cel înfrigurat noapta să aibă un călduros stâlp de foc, fie și fumegând va putea încălzi pe cineva.

Poetul este acel suflet care se încăpățânează să smulgă frumosul dintr-o lume din ce în ce mai urâtă. Să culeagă firișoarele de aur ale dragostei de printre pietrele urii. Să strecoare prin ciurul prozodiei mormanele de răutate, pentru a selecta cu măiestria condeiului și onestitatea gândirii, toate fibrele binelui.

Poetul, este un miner care mută munții deznădejdii înspre pustie prin credința și înțelepciunea sa, ca mai apoi să împartă boabe de speranță prin firimiturile aurului recuperat.

Poetul, se naște, nu se face. Este inspirat, nu cel mai deștept. Este cinstit, nu doar realist. El chiar iubește, nu e doar romantic. Poetul nu dă pronosticule, el chiar este un bun vizionar. El poate da glas naturii, dă culoare pustiului, pune grai în gura păsărilor, vorbește până și cu stelele. Dacă poate cineva să cuprindă în brațe universul, atunci va reuși să înțeleagă tot ce a vrut să spună poezia și poetul.

Nopțile poetului sunt albe. Și este bine așa, altfel, fără poezie toate zilele noastre ar fi negre! Poetul este lumânarea ce se topește spre luminarea altora, iar abia după ce s-a transformat în ceară, începem să o prețuim și să realizăm că ne-ar fi fost utilă dacă mai era.

Poetul este acel om, care continuă să vorbească și după ce nu mai este. Lumina lui este veșnică, atât prin graiul său, cât și prin scrierile sale, el continuă să încălzească și după ce se stinge, și tot mai luminează și după ce nu mai este. Pentru că Lumina este Hristos, iar dacă El inspiră versurile, atunci lira va fi eternă.

Ca pana în mâna unui scriitor iscusit să-mi fie limba, așa este scriitorul și poetul care stă la dispoziția lui Dumnezeu.

Cu dibăcie și erudiție, poetul are capacitatea de a colora o istorie gri, astfel trecutul capătă sens. El poate picta și viitorul, dând speranțe celui deznădăjduit. El reușește deci, să dea sens prezentului, să-l descătușeze dintre lanțurile pământului ascuns în clipe. Poezia este mama muzicii!

Scoate poetul din tine! Dacă ești poet, luptă-te să fii! Dacă nu ești poet, prețuiește ce ți se oferă. Că până la urmă toate vin de la Bunul Dumnezeu.

Reclame

Inima toxică te intoxică

Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău? Psalmul 101:4

Există în noi o blestemată de dorință de a cunoaște detalii picante din viața oamenilor controversați. Le sorbim cu o sete sălbatică prin: ziare, mediul online, tabloide, programe de scandal. Stăm holbați cu ochii în televizoare dacă la braking news este un titlu incitant sau excitant. Ți-ai pus vreodată întrebarea: Cu ce te-a îmbogățit informația respectivă? Ce învățătură ai tras? Cu ce ai rămas zidit?

Vine calomniatorul, care poate fi prietenul tău foarte bun, dar care este un/o bârfitor/bârfitoare de primă clasă. Fugi cu 200km/oră de el/ea. Genul acesta de oameni au otravă cauzatoare de moarte sub limbă. Ei au numai lucruri rele, negative, critice, iar niciodată o vorbă bună. Adună complexe, neîmpliniri, frustrări, iar mai apoi caută un coș pentru a le vărsa. Să nu te arăți niciodată deschis la așa ceva. Devii ca ei în curând!

Inima lor toxică te va intoxica și pe tine dacă nu ești vegheator. Regele David, afișează aici un dezinteres conștient și sănătos. Vorbind cumva în scârbă el zice: nu vreau să cunosc pe cel rău! Să se depărteze de mine! Știu că răul e ca o lipitoare și are nevoie de piață de desfacere, dar de ce să fiu eu tomberonul lui? De ce să-mi otrăvesc mintea? Când pot să-mi păstrez inima curată.

Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu. Matei 5:8.

Aici sunt două aspecte foarte importante. 1. Inima curățită în sângele lui Hristos. Aceasta este opera mântuitoare a Sfântului Duh, accesată prin pocăință și naștere din nou. 2. Păzește-te de paraziți! Tu poți să ai inima curată, dar cei cu inima plină de venin și otravă cauzatoare de moarte te pot ucide.

Ai grijă de inima ta! Depărtează-te de cei răi. De bârfitori. De calomniatori. Caută compania oamenilor cu inima curată. Păstrează-ti gândirea și sentimentele curate. Așa va face întotdeauna înțeleptul.

Și nu uita. Inima toxică te intoxică iremediabil. Salvează-te!

Biciul limbii sălbatice

Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea. Iov 5:21

Biciul limbii sălbatice al lui Elifaz e usturător, unde dă crapă pielea, sau se despoaie sufletul. Biciul său e cumplit, e descupănitor, te secătuiește de încredere și speranță. Iov este în groapa falimentului personal, în colaps emoțional, orice brâncă sau vorbă grea îi poate aduce pieirea.

Când un om este pe marginea prăpastiei, chinuindu-și sufletul în propriile depresii, nu are nevoie de filosofie, chiar de ar fi de cea mai înaltă erudiție. Nu. El are nevoie de iubire, afecțiune, atenție și, să fii lângă el pur și simplu. Cea mai mare lucrare a celor trei prieteni ai lui Iov, ar fi fost să continue cum au început în cele șapte zile. Să tacă! Și atât.

Deseori vorbim. Și o facem prea mult și aspru. Mare atenție la biciul tăios al propriei limbi! Orice minim de luciditate poate părea grozavă în comparație cu un muribund, dar, oare este la fel de ziditoare și mângâietoare? „Haideți să-l omorâm cu vorba” au zis despre Ieremia. Biciul limbii poate ucide. Pentru că un dirijor cu zero caracter l-a trimis pe Elvis Presley acasă, jignindu-l că nu are voce. A plecat, și bun plecat a fost. Și a ajuns unde a ajuns, vorbind strict profesional. Era talent în el, dar a ajuns pe mâna cui nu trebuia. Atenție la biciul neîmblânzit al limbii.

Sunt atât de multe vorbe frumoase și optimiste. Folosiți-le! Vă sunt la îndemână. Ridică-l pe cel căzut. Încurajază. Dă viață! Salvează! Aveți milă de Iovul din apropierea voastră! Mâine puteți fi în locul lui. Iacov în capitolul 3, descrie limba ca pe o fiară ce nu poate fi îmblânzită sau un foc mic ce aprinde o pădure mare. Nu vă jucați de-a vorbele sau datul cu părerea, poate fi zdrobitor sau chiar letal!

Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești… Efeseni 5:19 Adică vorbiți frumos. Cât mai frumos posibil. Vindecați rănile celor biciuiți de soartă, de diavol, de alții. Fiți o mângâiere pentru toți! Și da, în vremurile grele vei fi la adăpost de biciul limbii altora. Vei fi păzit de Dumnezeu când alții vor lovi prin injurii, acuze, calomnie, minciuni în integritatea ta. Vor să îmi strice bunul nume, zicea Neemia despre triumviratul malefic: Sambalat, Tobia și Gheșem arabul.

Mângâiați-vă unii pe alții și lăsați-vă mângâiați la rândul vostru, cu vorbele sincere și duioase. Nu fiți că Elifaz, jignitorul și specialistul de nivel second-hand. Înțelepciunea și iubirea ne-au fost date pentru a le folosi.

„Dragul meu Soare, doar tu mă mai încălzești!”

Cu mâinile albe spre vânăt și pline de petele bătrâneții, cu pletele ninse și față suptă de vreme… Trupul ei este atât de uscățiv pentru că însetate, cele aproape nouă decenii au sorbit fiecare câte o găleată de sevă, lăsând în urmă câteva oase susținute de venele pline de varice și pielea vestejită, care abia mai rezistă presiunii vremii.

Pe deasupra tuturor acestor aspecte, anemic creionate în sărăcăcioasele mele cuvinte, în capul acestei bătrânele susținut de o cervicală tremurândă, stau încremeniți doi ochi deschiși, dar care au încetat să mai strălucească de câțiva ani, pentru că sora Florița este oarbă!

Așa o găsim atunci când îi ducem Cina Domnului. Cu o dorință anemică de a mai trăi, începe să plângă, mulțumindu-ne pentru singurele momente de respiro pe care le primește de la ce a mai rămas din viață, clipe de bucurie generate de prezența noastră. Parcă îl simte pe însuși Domnul în prezența ei, așa îi radiază fața. Și-a dorit mult să mă vadă măcar o dată în viață, dar se mulțumește să mă știe doar din auzite și din strângerea frățească de mână.

O surprind rugându-se în prima duminică de Martie, stând la umbra viței de vie doar înmugurită: „Dragul meu Soare, încălzește-mă cu razele tale, că numai tu mă mai încălzești” Am fost emoționat că îmi tremură mâinile cu azima și rodul viței (elementele sfintei împărtășanii). Mi-am adunat cu greu puterile de a o împărtăși. Și tot cu greu am convins-o să nu mai țină trei zile de post înainte de cină(un obicei pe care îl moștenea din familie), există riscul să cedeze, din cauza deshidratării.

Poate că atârnați în vârful bâtei lor, ai aceste suflete, care încă mai supraviețuiesc pe la țară, pe undeva. Nu ai vrea să le fii soarele care le încălzește inima și sufletul în aceste ultime și grele momente de existență? Nu uita că pot fi bunici, mătuși, unchi sau chiar părinții cărora le datorezi viața.

Oricât de insuportabili ți s-ar părea babacii, nu uita că ei au fost singurii care s-au bucurat cu adevărat împreună cu părinții tăi la nașterea ta. Ei te-au învățat bunele maniere și regulile elementare de bun simț. Ei ți L-au descoperit pe Dumnezeu și cerul. Ei te-au învățat toate poveștile folclorice. Fără ei, nu erai domnul sau doamna de astăzi. Deseori au mâncat slănină cu ceapă verde și pâine mucegăită ca tu să ai o carte în plus, o chirie în plus, o calificare mai mult decât ei. Și ouăle de la găini le-au vândut pentru binele tău. Nu uita asta!

Oprește-te un weekend din distracție și alergare. Fă-le o vizită și mai pune-i să-ți povestească o dată povestea aceea pe care ți-au spus-o de o sută de ori. Îmbrățișează-i încă o dată. Iubește-i și fă-le manichiura. Mai piaptănă o dată pletele acelea ninse și din ce în ce mai rare. Încă puțin, și umbra nucilor va fi sinistră, iar curtea părăsită; nici pisica aceea bătrână și fără dinți în gură nu va mai fi pe târnaț, nu va mai avea cine să-i de-a pâine înmuiată în lapte, pentru că veșnicia îi va chema pe ăi’ bătrâni repede acasă.

Avem bani. Suntem bogați. Suntem domni și doamne. Suntem deștepți și ocupați. Atât de ocupați încât am uitat de cei mai importanți oameni din viața noastră, bătrânii, fără de care nici măcar nu am fi existat. Nu uitați! Și noi vom fi bătrâni în curând, iar serviciul ni se va întoarce.

Sunt zbârciți, insuportabili, unii senili și plini de boli și bătrâni, dar sunt bătrânii noștri! Respectați-i! Cât îi mai avem!

Tragedie la Moscova! 41 morți! Bagajele, mai importante decât omul!

Se pare că un trăznet a lovit într-un motor, iar piloții au cerut permisiunea unei aterizări forțate. La impactul cu solul aeronava s-a transformat într-o minge de foc pe aeroportul Șeremetievo din Moscova. Nu este singurul accident, au mai fost, iar mărturiile sunt pe drept șocante. Bagajele, sau mai degrabă interesul pentru ele, au omorât mai multe persoane decât focul și impactul cu solul.

Un nene solid s-a plantat pe culoar și căuta compartimentul cu bagajele lui. A fost ca un zid al morții care nu a permis evacuarea celor disperați de a scăpa din ghiarele morții. Una dintre stewardese s-a dovedit a fi eroină națională prin gestul ei bărbătesc de a împinge forțat oamenii pe topoganele gonflabile. Ea a înțeles că viața e mai importantă decât poșeta. Și a acționat, și a reușit să mai salveze.

Din nefericire, foarte mulți oameni consideră bagajele și lucrurile materiale mai importante decât propriul suflet. Așa cum bogatul, pe care Dumnezeu îl diagnostichează cu nebunie conștientă în evanghelie, credea că trăiește veșnic în trupul plin de pofte. Mântuitorul avea să le facă o aspră „dedicație” fariseilor: Vai de voi, cărturari și farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. Matei 23:13
Când din punct de vedere spiritual omul este ținut intenționat în mediocritate este și mai grav.

Am câteva sugestii pentru dumneavoastră:

1. Lăsați bagajele când e vorba de viață și de moarte. Nici un bagaj nu e mai important decât viața.

2. Valorile sunt mai prețioase decât lucrurile. Asta încearcă Biblia și educația să ne tot spună de milenii. Numim valori dragostea, omenia, bunul simț, credința, mântuirea, binele, adevărul, etc.

3. Sufletul este mai importat decât trupul. Sufletul reprezintă entitatea noastră eternă, iar trupul e condamnat la efemeritate.

4. Omul e mai important decât portofelul. Ce ai reușit să salvezi, domnule? L-o fi întrebat pe domnul gras. Portofelul! Cu prețul a zece oameni. Ce ați salvat, doamnă stewardesă? Vreo 20 de oameni. Chiar dacă mi-a ars iPhone X-ul.

5. Dumnezeu nu te va întreba în ziua de apoi ce ai salvat? Dar sigur te va întreba pe cine ai salvat? Cu referire la oameni, nu la lucruri.

6. Măcar în fața morții să renunți la lucrurile care îți mănâncă sau care ți-au consumat viața.

7. Trăiește în așa fel încât morții să-i rămână cât mai puțin a distruge. Spunea un om cu accentuate perspective eterne.

Lăsați oamenii să se salveze, dacă nu se pot salva, ajutați-i, dacă nu vreți să-i ajutați, măcar dați-vă la o parte! Fie că e vorba de viață sau de veșnicie.

Mic dejun cu Satana!

Atunci, șarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veţi muri… ” Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el. Geneza 3:4‭-‬6

Iar apoi a urmat nenorocirea, peste bărbat, femeie, Pământ și Cosmos. Orice răspuns pozitiv la oricare invitație din partea luciferică, se lasă cu consecințe foarte grave, terestre și eterne.

Imagianți-vă pe larg dialogul dintre cei doi(șarpe și Eva): – Bună dimineața Eva! – Ciao! – Astăzi te invit să luăm micul dejun împreună. – Eu cu tine? Niciodată! – Eva dragă, nu fi sălbatică. Eu fac cinste! – Nu, nu, că soțul meu mi-a interzis acest lucru, iar lui i-a interzis Dumnezeu. – Eva dragă probleme de interpretare. Ești sigură că ai înțeles bine? – Da, am înțeles. Dacă mâncăm vom muri! – Greșeală de interpretare, „hotărât că nu veți muri, ci vă veți face mai deștepți”. Și s-au făcut „deștepții de ei”.

Ați observat abordarea? Diavolul lovește în convingeri. Dacă a reușit să-ți dărâme convingerile, ți-a destabilizat toată credința și ființa ta. Un gânditor american spunea „Filosofia Noii Toleranțe înseamnă o lume fără convingeri”. Gândirea sub forma orice este bine și trebuie acceptat e foarte periculoasă! Asta a făcut necuratul de la început și asta face și astăzi, distruge convingeri.

Reușește astfel să te pună pe un teren al vulnerabilității, unde devii nesigur și implicit neutru, apoi dă lovitura finală. Sub atâtea forme, diavolul te-a invitat să iei micul dejun cu el. Fugi! Fructul interzis e mai bun, spune zicala populară, probabil, dar și consecințele sunt dezastruoase. E glasul melodios al femeii care strecoară mierea prin eleganța și feminitatea sa onduitoare, dar la urmă se arată că e mai amară ca moartea, spunea cel mai înțelept om din lume, Solomon.

V-ați ferit de diavolul ca de cel cu coasa în mână și gluga în cap, dar fiți cu ochii în patru, că se poate deghiza și în înger de lumină. Poate fi întruchipat într-o domnișoară sau domn fără scrupule. În expunerea la vulgaritate a corpului sau invitații compromițătoare sau oferte extraconjugale. Poate fi o ofertă de afaceri nocivă. Grijă mare! „Mâncarea” oferită de el este infestată cu cianură de potasiu spirituală și te arde cu flacăra infernului pe interior, apoi te distruge. Dacă ai apucat să te înfrupți din bucatele lui, cere sângele lui Hristos care te curăță și te vindecă de otravă cauzatoare de moarte!

Țineți morțiș de virtuți și convingeri! Fugiți cât mai departe de poftele tinereții și conservați-le pentru viața de familie (plăcere și procreere), nu vă exploatați spre autodistrugere. Nu acceptați ofertele malefice. Fugiți de vrăjitorie și toate rudele ei demonice! Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, și el va fugi de la voi.
Iacov 4:7

Să nu iei niciodată micul dejun cu diavolul, nici prânzul, nici cina, nici măcar o gustare, ca nu cumva să ți se ofere ca preparator bucătar pe viață. Apoi ca partener veșnic. Omul se hrănește cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, spunea Mântuitorul, înfruntând-l pe același diavol care îl invitase pe Isus la prânz.

Redau formidabelele cuvinte ale poetului român, omul de fier plin de iubire pentru Hristos, Traian Dorz. Ei au încercat să-i otrăvească inima prin ură, condamnându-l la ani grei de carceră, dar el, printre gratii, trimitea doar raze de soare din inima sa plină de Hristos celor care erau atât de legați cu lanțurile libertății.
Să ard de sete, tot n-aş bea
Din apele stricate
Ce le-ntâlnesc în calea mea
Prin lumea de păcate.

Să mor de foame tot
n-ating
Mâncăruri otrăvite
Spre care ne-ncetat
mă-mping
Păcate şi ispite.

Să mor de frig, nu
mă-ncălzesc
La focuri vinovate
Pe unde slugile pândesc
Iubiri îndurerate.

Să mor în drum, tot n-aş intra
În casa blestemată
Ce ar zdrobi şi-ar ruina
Iubirea mea curată.

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac
Ce diavolul-mi întinde
Să zac în şanţ, să mor sărac
Pe Domnul nu-L voi vinde.

Mai bine plâng acum un ceas
Cu Domnu-n părtăşie
Decât fără Cristos rămas
Să plâng o veşnicie.

– Tu la ce religie predici? – Oamenilor!

Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit. 1Corinteni 2:2

Intru în frizerie și mă așez pe fotoliu așteptând la rând pentru un tuns. Urmează să am două evenimente importante în weekend. Ce evenimente? Întreabă domnișoara frizer. Am două nunți la care trebuie să predic. Una în Alba și una în Bihor.

După ceva vreme mă întreabă: La ce religie predici? Răspunsul a fost unul neașteptat pentru ea: Eu le predic oamenilor. Îi răspund. Da, că prea ne-am complicat și i-am dus în ceață pe ascultători. De aici discuția a fost puțin alta. Plăcută și utilă.

Iubiți slujitori ai altarului! Am un îndemn ce se vrea a fi un strigăt disperat. Și aș vrea să-l cuprind în câteva Teze:

1. Predicați Adevărul. Nu basme! Nu povești nemuritoare! Nu dogme! Ci adevăr. Iar adevărul este Hristos. Iar El a fost atât de simplu și practic în abordare, încât îl înțelegeau și cerșetorii, dar și regii. Haideți să le vorbim oamenilor pe limba lor.

2. Fiți slujitorii celor mici. Nu slugile celor mari. Se primesc directive de la „mai mari”, respectați- le în măsura în care se supun adevărului biblic. Nu uita că ești robul Domnului, nu sluga șefilor. Iar cei mici au nevoie de o bucată de pâine, o îmbrățișare, nu de protocoale.

3. Ieșiți pe străzi. Ne-am baricadat între ziduri. Ne-am cocoțat prin munți și chilii, iar ei, muritorii laici se zbat în redutele demonice singuri. Ne-am fortificat altarele, făcându-le inaccesibile oamenilor de rând. Haideți să ieșim între oameni, pe străzi. Prin spitale. Pușcării. Orfelinate. Să le luăm cu asalt, să le venim în ajutor celor care au acută nevoie de iubire. Matei 25. Robul bun și credincios este cel care hrănește săracii, îmbracă pe cel lipsit, vizitează pe bolnav și întemnițat. Mie mi le-ați făcut. Zice însuși Hristos.

4. Renunțați la omiliile sectare. Să nu tragem foc la religia noastră, că există riscul să ne prăjim din interior. Religiile sunt invenții omenești. Vorbiți-le oamenilor despre relația cu Hristos, atât de simplă, frumoasă și accesibilă oricui. Fiecare religie are doza ei de sectarism, renunțați la ea de dragul adevărului.

5. Iubiți pe oameni. Este rezumatul decalogului. Pot spune orice, dacă nu am capacitatea de a iubi, sunt o aramă sunătoare, un chimval zăngănitor. Asta spunea sfântul Pavel. Un fel de tigaie spirituală. Manifestați iubire! Îmbrățișați pe cei triști! Astfel ne vom asemăna cu Dumnezeu.

Apropo, tu pentru ce religie predici? Aș vrea să știu că predicăm despre Hristos și oamenilor. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!