Cu ce ne-am ales după sărbători?

La atâtea investiții, decorațiuni, ornamente, musafiri, evenimente și cheltuieli de sărbători, este normal să tragem niște concluzii, nu? Cu ce ne-am ales în urma sărbătorilor?

1. Suntem mai bătrâni. Vă gândiți că noi celebrăm propria îmbătrânire? După atâta stres, agitație, cheltuieli, semafoare, rafturi am mai făcut rost probabil de ceva fire albe. Deci suntem mai bătrâni. Nu mă credeți? Faceți o poză buletinului și dați-i zoom pe CNP.

2. Suntem mai săraci. Motorină, mâncare, cadouri, ornamente, astea toate costă. Și pe magi i-a costat ceva, au lăsat daruri pentru cazarea lui Isus în Egipt. Dar ei n-au sărăcit. Trebuie să plătim datoriile, facturile mai mari la curent, deci putem ieși mai săraci din sărbători. Mai faliți.

3. Suntem mai obosiți. Nopți lungi, prieteni mulți, colindă, drumuri parcurse, sporturi de iarnă. O ciudățenie pe care nu am înțeles-o niciodată. În perioada anului când lucrezi, ești mai odihnit ca în concediu. Concluzia? Nu este în stare nici statul, nici șeful, nici patronul, nici nimeni să îl exploateze pe om mai mult decât se auto-maltratează. Să nu ne lase Bunul Dumnezeu pe mâna noastră că avem acea anticapacitate de a ne ucide.

4. Poți ieși mai bogat. Magii au lăsat daruri Regelui, dar nu au plecat mai săraci acasă, pentrucă nu este mai mare bogăție decât sublimul revelației pe care ei au avut-o și schimbarea drumului vieții. Au fost cei mai fericiți pensionari din astrologie. Au înregistrat cea mai mare realizare din istoria studierii astrelor, cea mai superbă teză de doctorat în astrologie, bineînțeles cu ajutorul revelației. Vor primi de la însuși Dumnezeu premiul Nobel pentru pace, pentru că au descoperit locul nașterii Prințului păcii.

Iosif se alege cu un Hristos de care trebuie să aibă grijă, cu resurse de la Tatăl lui Hristos, care este Dumnezeu.

Maria rămâne cea mai fericită femeie, pentru că a acceptat să fie Maica Domnului.

Păstorii, cei mai fericiți ciobani, care au depășit exageratele povești mioritice de luptă cu lupul, cu ursul. Ei au în palmares povestea miraculoasă a revelației divine.

Simion moare fericit că a dus la binecuvântare în Templu pe Mesia, Unsul lui Dumnezeu.

Concluzia ne ajută să înțelegem că sărbătorile în genul chefurilor din casa lui Crăciun, cu Hristos izolat în grajdul de animale, sunt sărbători ce înregistrează mari pagube materiale și spirituale. Iar sărbătorile petrecute după modelul magilor, păstorilor, Iosif, Maria, Simion care pun accent exclusiv pe Regele Hristos, sunt sărbători mai mult decât câștigate. Sunt genul de sărbători care îți garantează veșnicia.

Toate cumpărăturile de sărbători au fost de 150 de lei în familia noastră. Nu din motive financiare, care îmi permit mai mult. Nu. Ci din motive spirituale. Este forma familiei noastre de a pleda în favoarea lucrurilor cu adevărat valoroase, cu accent pe Hristos. Și bineînțeles că în mod intrinsec intru în război cu filosofia consumeristă, război care sincer îmi place.

Nu știu cum ai ieșit din sărbători. Tu știi cel mai bine. Îți spun doar atât: pleacă la drum cu Hristos și vei fi printre bogații Împărăției lui Dumnezeu. Pleacă fără Hristos din sărbători și îți vei petrece restul vieții printre tomberoanele sărăciei lucii spirituale ale secularismului.

Reclame

Plus(+)Dumnezeu minus(-) tu (sinusoidala vieții)

Din copilărie am fost pasionat de matematică. Eram printre primii din clasă. De la geometria în spațiu, trigonometrie, algebră le devoram, atât de mult îmi plăceau. Orele de matematică, logică și fizică erau un adevărat deliciu intelectual. Ca adult, iubesc matematica lui Dumnezeu.

Studiind Biblia, am observat în abordarea lui Dumnezeu o matematică atât de precisă că sfidează toate formulele fizicii și ale matematicii. Nucleul pământului cu toate forțele sale gravitaționale de atracție reprezintă o „grandioasă” fărâmă din infinitul lui Dumnezeu.

Din fizică. Uitați-vă la Hristos, prin întruparea sfidează logica și biologia. Prin moarte și înviere sfidează forța de atracție a Pământului. Prin înălțare îl detronează pe Isac Newton cu forța atracției gravitaționale. Dumnezeu e suveranul.

Din matematică. Sunt multe aspecte, aici punctez doar una: Funcția sinusului. Pe grafica sinusului, având drept coordonate pe x și y, orice valori ai da lui x sau y, funcția va șerpui între -1 și +1.

1. În insuces.

Stau de vorbă cu mulți oameni. „Domnule nu mai este scăpare pentru mine!” Este, doar că trebuie să crezi. „Am căzut într-o prăpastie atât de mare că nu mă mai pot ridica!” Ba da, poți. Te-ai depărtat de El. Adică ești la -1, la minus Dumnezeu. Întinde-i numai mâna și vei vedea puterea Lui de ridicare. Majoritatea oamenilor se îneacă în ape de un metru, la mal. La minus Dumnezeu. Nu problema ta te îngroapă ci problema lipsei lui Dumnezeu. Problema ta cea mai mare, nu e problema în sine, ci rezolvă mai întâi problema lipsei lui Dumnezeu din viața ta.

2. În succes.

Merg la câte un bogat, material sau spiritual și încep să-mi arate realizările lor. Și mă urcă pe grafica lui x, de amețesc. Dar de fapt nu văd mai mult de +1, adică plus Dumnezeu. Ce am realizat prin Dumnezeu nu mă îngâmfă niciodată, dar ce realizez fără Dumnezeu mă poate ucide. Minus mine este egal cu ce a rânduit Dumnezeu pentru mine. La general, din perspectivă divină, toți sunt maxim la plus 1. Ce vezi tu în plus e umanitate, putrezibil, efemer trecător. Când bursa, personal vorbind scade, nu ajunge decât la nivelul normal al lucrurilor.

Ce frumos este un balon umflat cu heliu! Cum plutește agale prin aer. O înțepătură îl aduce la pământ. Îl face o bucată de cauciuc. Adică rămâne el însuși. Așa e și cu noi. Nu te obișnui cu zborul. Nu ți-l atribui. Nu. E heliu sau Holly Spirit. E duhul lui Dumnezeu care te ține. Când ești dezumflat nu intra în panică. Ăla ești tu de fapt.

Atenție!

Nu poți urca mai sus de +1, adică nu poți urca fără să amețești decât treptele în care îl ai pe Dumnezeu de mână. De aici și dacă pici nu mori, că te sprijină El.

Nu poți coborî mai jos de -1, decât fără Dumnezeu. Iar consecința poate fi iad, pierzare veșnică. Dacă ai căzut lângă Dumnezeu, nu te teme! Nu ezita să-i întinzi mâna, abia așteaptă să te ridice. Oricât de tare ești căzut este scăpare pentru tine. Ești doar la un Dumnezeu distanță de izbăvire. Distanță ce o rezolvă jertfa lui Hristos.

Suntem egali sau diferențiați. Suntem la fel sau diferiți. Căzuți fără vreo șansă de salvare sau izbăvibili, depinde cât Dumnezeu locuiește în noi. Viața ta e sinusoidală. Dacă ești la bine, calculează minus tu, adăugând plus Dumnezeu. Filosofia de viață a lui Ioan Botezătorul: ” eu să mă smeresc, El să se înalțe”. Dacă ești la greu, calculează minus tu, plus Dumnezeu. David: „Domnul este scăparea mea, de cine să-mi fie frică?”

Ridică-te! Ai toate șansele de partea ta. Ai toată puterea lui Dumnezeu la îndemână. Poți!!!

Onisim Buzduga, ultimul omagiu!

S-a stins cât încă era plin de viață, lăsând urme adânci în sufletele și inimile noastre, ale tuturor. A fost un băiat harnic, un bărbat iubitor, un slujitor devotat. Astăzi ne mai alinăm cu faptele lui. Pentru că Onisim a plecat la Domnul.

Lacrimi, durere, necaz și sute de oameni în doliu. Asta a lăsat Onisim Buzduga în urma lui. Mă uitam la sicriu, citeam pe coroane, auzeam predicatorii cu expresii de genul: ” Onisim a plecat la Domnul” sau „Cel care a fost fratele Onisim” și sincer să fiu m-au luat puțin fiorii. Vedeam sicriul de doi metri în fața mea, cu greu mi-am adunat puterea pentru a avea câteva cuvinte de mângâiere pentru familie.

Oricum într-o zi se va întâmpla. Am asistat la scene ce vor semăna mult propriilor funeralii. A rămas în urmă o văduvă de doar 26 de ani. Mult prea devreme Claudia a intrat într-o altă categorie de doamne. Dar ne alină faptul că însuși Domnul se prezintă a fi apărătorul văduvei și al orfanului. Bunul Dumnezeu va avea milă de ea!

O să regret multă vreme de acum înainte faptul că nu am ajuns la Bacova. Și-ar fi dorit să mă mai audă și eu să-l văd. Eu am reușit să-l văd cum nu mi-aș fi dorit, l-am văzut în postura în care el nu m-am mai putut auzi.

La revedere Onisim! Pe curând! Iar familiei i-am transmis deja principul universal valabil: Dumnezeu nu greșește niciodată! Cineva m-a întrebat de ce îngăduie Dumnezeu situații din acestea? I-am răspuns: pentru că Dumnezeu iubește atât de mult pe unii oameni încât îi dorește cât mai curând la Sine.

Am învățat lângă sicriul lui Onisim că familia este cel mai important lucru pe pământ, iar restul sunt detalii. Am învățat că nimeni nu este de neînlocuit și oricât de importanți ne-am crede, ne trecem. Și în urma noastră se ridică oameni mult mai cucernici și mai capabili decât noi.

Am mai învățat că investiția în familie nu este niciodată prea multă și că singurii care vor petrece drumul până la cimitir în lacrimi sunt doar cei apropiați. Ei sunt singurii care ne iubesc până la capăt. Am învățat că profunzimea vieții se reflectă în mare măsură prin curcubeul lacrimilor de lângă coșciugul tău. Am învățat multe…

  • Redau mai jos o poezie pe care care am scris-o în 2014:

    Directive pentru coşciug
    Să nu accepţi în tine
    Decât un trup bătrân,
    Şi fără pic de vlagă,
    Şi nu-mi va fi ruşine.
    De pipăi-vei corpu-mi
    Şi vei vedea că-i tânăr,
    Să nu-l accepţi în tine…
    Tresari… Şi nu-l primi!
    Aprobă-mi
    Doar nins capul.
    Iar de-i pământeniu,
    Să nu ridici capacul…
    Ci fă-o mai târziu.
    Când vei privi la braţe
    Şi vei vedea că-s tari,
    Să ştii că nu e vremea
    Să mă conduci spre Rai.
    Când fruntea e întinsă
    Şi dinţii sunt în gură,
    Nu te grăbi spre uşă,
    Mai am o partitură!
    De-i prăfuit mahonul
    Structurii de ce-o fi,
    Nu îmi vei duce dorul,
    Căci voi îmbătrâni
    Până să-ţi treacă vremea,
    Cât nu vei putrezi.
    Ţi-e bine doar cu leşul
  • Din tot ce eu am fost…
    Să cântăreşti tot preţul,
    Să nu rămână rest…
    Nu lua nici o fărâmă
    De viaţă-n vidul tău.
    Căci lacrima pe faţă
    E din decorul meu.
    Când mâini vor fi pe tine,
    Să nu le cerţi mâhnit…
    Căci te-or spăla cu lacrimi
    Cei care m-au iubit…
    Fi-voi apoi cu tine
    Până nu voi mai fi
    Ne-om despărţi, în fine,
    Iar tu vei putrezi.
    Pământ se face carnea,
    Şi lemnul, tot pământ.
    Dar nu mi-e veşnic starea
    Cu tine în mormânt.
    Să nu mă ţii când glasul
    Pe nume îmi va zice:
    Fii viu, ridică-ţi capul,
    Tu, rodul de la Cruce!
    Tu să rămâi în humă,
    Să nu vii după mine…
    Am fost cândva cu tine,
    Dar eu… eram LUMINĂ

Ieșiți de sub blestem!

„O, neam necredincios și pornit la rău!”, a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici, la Mine.” Matei 17:17

Te cam saturi și de oameni. Omul este extraordinar, este frumos, este nevoiaș, este sublim, dar este din cale-afară de egoist și mândru și tăios și torționar. Omul e neom. Nu vă bizuiți pe oameni. Nu vă puneți încrederea în ei. Ca să nu intrați sub blestem. Oamenii sunt doar oameni.

Așa vorbește Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul! Ieremia 17:5

Ce bine că Dumnezeu nu e om! Ce bine că e Dumnezeu. El e perfect! E sfântul! E drept! E suveran! El nu greșește niciodată. Noi suntem oameni. Suntem răi! Greșim! Avem limite și slăbiciuni! Nu ne condamnați, ci luați-ne ca atare.

Venea de pe munte Hristos, după schimbarea la față. Începuse să redevină Dumnezeu. Să reintre în slavă. Fața îi lumina ca soarele. Avea nevoie să fie singur. Să reflecte puțin la lucrarea mesianică. Avea nevoie de liniște, dar nu poate să se odihnească pentru că egoismul omului îl smulge pe Hristos din liniște. Nu are voie slujitorul să-și revină, se se reculeagă, să se odihnească.

Chemați-ne! Cereți ajutorul că venim! Vă ajutăm! Vă sprijinim! Dar nu faceți abuz, că ne omorâți! Nu ne sufocați! Lăsați-ne să mai luam o gură de oxigen. Hristos vine din cer să le vindece bolile, să le învie morții, să-i elibereze din ghiarele morții și ale păcatului. Și a făcut scopul slujirii Sale din asta și al vieții scurte. Iar ei, ei caută motive de moarte în El.

Domnul Isus a venit să-i transforme pe ei, cei păcătoși în sfinți și face tot ce-i stă în putință să-i scape de eterna condamnare, iar capii păcătoșilor se luptă să îl transforme pe Cel sfânt în păcătos, pentru a-L putea condamna la crucificare in mod „legal”. Vă imaginați cum predica Isus știind că mintea lor nu e la predică în scop de pocăință, ci ei caută motive de intrigă și condamnare?

Iubiți oamenii! Respectați-i! Ajutați-i! Faceți-le bine, cât mai mult bine. Ascultati-le nevoile! Parcurgeți cu ei multe mile! Hrăniți-i! Plângeți cu ei! Dar apoi fugiți de ei. Să nu ajungeți la mâna lor. Că au o poftă bestială de a te ucide, cu atât mai mult cei cărora le-ai făcut bine. Mult bine! Iar dacă pun mâna pe voi și vă prind, lăsați-vă uciși. Așa se nasc martirii. Obiectivul lor este uciderea, dar obiectivul lui Dumnezeu este învierea.

Ieșiți de sub blestem! De sub blestemul încrederii în om. Eu am ieșit și nu mai vreau să intru. Sunt fericit și binecuvântat să-l am ca singur sprijin pe Dumnezeu.

Martor la accident mortal! Doi tineri! În fața mea!

Se întâmplă atât de des pe drumul patriei că am devenit imuni. Dar nu e tot una când se petrece cu 20 de minute înaintea ta. Când ești între primele mașini și asiști în detaliu la descarcerare, manevre de resuscitare și să te pună poliția martor la decesul a două persoane. Mai mult de zece mașini de poliție, ambulanțe, pompieri, si aproape de 30 de oameni ai legii.

Telefonul la volan omoară din nou! În fața mea. Mă deplasam pe ruta Satu Mare Sighetul Marmației. Un tip tinerel care asculta muzică pe telefon, pentru că probabil primise ceva clip hazliu, a uitat că e la volan și a intrat frontal într-o dubiță Mercedes. Live-istul a murit pe loc, au cules de prin copaci leșurile lui, iar nevinovatul la câteva minute distanță în fața noastră.

Ce ma surprins printre altele, nu atât manelistul cu live-ul, nici atât vârsta lor fragedă 19 și 45 de ani, ci procedura de resuscitare. Conform protocolului, sunt obligați să acționeze 45 de minute înainte de a-l declara mort. Noi vedeam că e mort de la început. Putea fi declarat mort pe loc. Dar nu. Medicină legală așteaptă, pompierii ajută, medicii fac masajul cardiac, mai schimbă rândul că oboseau. Aparate și aparaturi performante, furtune și instrumente folosite. Tot ce trebuie. Stăteau cu caietele în mână, cu ochii pe ceasurile medicale, se consultau, se agitau, întrebau. Iar după mai bine de două ore, iese un domn de la S.M.U.R.D care istovit confirmă decesul așa ca printre dinți. Iar un polițist de la rutieră anunță presa în mod oficial. După care vin pompele funebre.

Iubiți creștini. Nu vă grăbiți cu diagnosticul înainte de vreme! Nu vi se pare că ne prea pricepem la diagnostice. Suntem și constatatori, și informatori, comentatori, asistenți, medici legiști, jurnaliști și din păcate chiar dumnezei în lucruri spirituale? Durerea e că am cam uitat să fim salvatori. Să dăm o mână de ajutor. Să ne legăm de urmele de viață care au rămas în cei căzuți. Să-i ridicăm cu duhul blândeții, Galateni 6:1

Ne prea grăbim să punem etichete. Îi trimitem prea repede pe oameni la „morgă”, pe unii de vii chiar. Prea îi băgăm și îi scoatem din iad, uitând de minunata jertfă mântuitoare a lui Hristos. Uităm de iubire! Uităm de har! Uităm de milă! Uităm de iertare! Uităm de compasiune! Uităm de șanse! Fariseii au condamnat la moarte o femeie care păcătuise ca majoritatea dintre ei și fierbeau cu pietrele în mâini ca fiarele sălbatice, îmbătați de sânge și pregătiți pentru a ucide. Doar că au fost mai șmecheri și nu i-au prins alții. Iar de pe marginea gropii, Isus o salvează pe amărâtă și o face sfântă. Da, că așa face o inimă de Hristos iubitor, salvează.

Dumnezeu să îți dea lumină, ca citind aceste rânduri să te trezești, înțelegând că iubirea salvează de pe marginea gropii. Să înțelegi că ura și invidia nu doar că se grăbesc să pună diagnostice incurabile sufletului, dar chiar ea, răutatea are capacitatea luciferică de a ucide. Aceeași greșeală politică și dârză a Mareșalului Ioab, omoară un Absalom neîncercat cât încă e plin de viață.

Prea mulți Absalomi mor prin bisericile noastre, pe la locul de muncă, prin familii. Unii ajung să își pună capăt zilelor, pentru că îi convingem noi „neavizații” că nu mai au nici o șansă. Dar, oare tu sau eu suntem cu șansele și viața? Oare nu Dumnezeu însuși e suveran? Oare e neputincios El să salveze pe cel pentru care te rogi?

Mai fă o rugăciune! Mai așteaptă! Mai crede! Mai speră! Mai lasă-l pe Dumnezeu să se pronunțe, că s-ar putea ca cel drag ție să nu fie mort!

Gândul lui Dumnezeu pentru tine?

Ieremia 29:11
Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Poate te-ai trezit trist. Ești rănit emoțional. Ești dezorientat. Ai sentimentul abandonului din partea divinității. Te afli ca într-un labirint al sorții și nu mai vezi limanul. Ai impresia că și chiar Dumnezeu a uitat de tine. Cred că e momentul potrivit să citești ceea ce mi-a spus însuși Dumnezeu pentru tine. Oricine ai fi. Oriunde te-ai afla. Oricare ar fi problema ta. Iată ce plan gândește Dumnezeu pentru tine:

Fii pe pace. Nu lăsa furtuna interioară să se dezlănțuie împotriva ta. Nu lăsa frământarea să te conducă spre depresie sau chiar mai rău. Te rog nu! Dumnezeu mi-a spus să-ți transmit că lucrează la un plan de pace în sufletul tău. Împrietenește-te cu Dumnezeu și vei avea pace. Era îndemnul încercatului frate Iov. Nu știu care este relația ta cu Dumnezeu. Așează-te pe genunchi înaintea Lui. Recunoaște greșelile tale. Cere-ți iertare. Împăcați-vă! Și vei vedea cum Duhul păcii va umple inimioara ta de speranță.

Nu te vei prăpădi. Dacă a venit în mintea ta gândul că te vei nenoroci, să știi că nu e de la Dumnezeu, e de la diavolul. Doar el(hoțul) nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Ne avertiza Mântuitorul în Ioan 10:10. Hoțul fură bucurie, pace, armonie. Dar nu poate diavolul fura cât poate Dumnezeu da. Așa îți vorbește Regele păcii! Vei trăi!

Un viitor cu cer senin. Viitorul doar pentru noi este perceput ca un timp acolo, sau cândva, dar pentru Dumnezeu este aici și acum. Nu te stresa pentru viitorul tău! El este deja acolo. Te așteaptă. Te ridică. Te ajută. Te înalță. Te scapă. Te izbăvește. Viitorul tău este în mână lui Hristos. Soțul tău, soția ta, copiii tăi, jobul tău, examenele tale. Totul!

O nădejde. Care nu înșeală. Nu există nimeni pe suprafața planetei, care să poată spune că a fost dezamăgit de Dumnezeu. El nu doar că nu dezamăgește, dar dă speranțe inclusiv celui dezamăgit. Cine s-a gândit ca să te trezești azi din pat? Cine a spus inimii tale să bată în timpul somnului tău? Cine ți-a pus pâinea pe masă în toate zilele vieții tale? Cine îți dă sănătate în fiecare zi?

Vezi! Există un Dumnezeu care se gândește la tine. Ia-ți și tu un timp de căteva minute astăzi și gândește-te la El. La cât de mare este, bun, iertător, plin de iubire, grijuliu, doritor de a-ți face bine. Nu vrei să-i mulțumim împreună că se gândește la noi?

Spune-i din toată inima: te iubesc Dumnezeul meu și Tată plin de iubire!

Întuneric în „Orașul Luminilor”

La Ville-Lumière („Orașul Luminilor”) așa este numit Parisul încă din antichitate. Dar și orașul iluminismului. Perioadă din gândirea europeană reprezentând emanciparea culturală a noii clase burgheze în ascensiune, prin accentuarea rațiunii și a experienței, neîncrederea față de autoritatea tradițională, cristalizarea idealurilor societății liberale și democratice.

Parisul e bântuit de proteste. Iluminismul este îngălbenit de veste în ultimele săptămâni. Veste dezlănțuite împotriva statului. Nu emanciparea, nici filosofia, nici politica, nici democrația nu pot oferi pacea desăvârșită, ci iubirea. Vă dau pacea mea, dar nu cum o dă lumea. Nu poate lumea să dea pace, pentru că nu poți da ceva ce nu ai. Doar Isus știe să o ofere.

Vestele galbene arată furia cetățeanului împotriva statului. Soluția parizienilor și a bucureștenilor, a tuturor oamenilor nu e dată de guverne, ci de Dumnezeu.

Champs-Élysées este în clocot. Nu de emoții ale îndrăgostiților, cu romantisme și inele de logodnă. Nu de sărutări tandre ale cuplurilor tinere, ci de furie, nervi, violență și groază.

Să ne rugăm pentru pace în inima Europei. Avem mii de frați în zonă. Avem biserici și comunități de români. Să ne rugăm pentru pacea Parisului. Pentru siguranța fraților noștri.