Magor Misabib, în loc de Pașhur (noroc sau binecuvântare)

…Și Ieremia i-a zis: „Domnul nu te mai numește Pașhur (Noroc din toate părţile) , ci Magor-Misabib (Spaimă din toate părţile) . Ieremia 20:3

Pașhur = se traduce prin noroc din toate părțile. Pașhur era preot și priveghetor de căpetenii în casa Domnului. Un fel de supervisor peste tot ce mișcă în Casa lui Dumnezeu. Te aștepți de la un astfel de om cu doctorat în teologie și decanul celor mai de frunte teologi, reprezentant în academia evreiască să fie un om de caracter. Să fie bun, cinstit, corect, blând. Dar din câte se vede, caracterul său este incompatibil cu funcția pe care o deține

Ieremia, proorocul Domnului are o proorociei cu Da și Amin! În loc să se conformeze, acest ‘nene’ plin de grade (Pașhur) îl snopește în bătaie pe prooroc. Poate ați mai văzut preoți și pastori bătăuși, dar chiar la acest nivel episcopal, este de neconceput! Da, pentru că fețele bisericești, și nu fac referințe confesionale (că personal nu dau doi bani pe confesiunile umane, fiindcă nu vreau să îi pierd), în loc să se conformeze mesajului profetic prin pocăință, omoară proorocii.

După cum îi este numele: noroc din toate părțile, e ușor de intuit că vorbim despre un oportunist fără caracter, un înfumurat promovat prin pilele părinților, ca și fiii lui Eli din vechime, dar caracterul rămâne unul de borfaș și bătăuș. Doar că norocul nu îi surâde prea mult, că arama sunătoare a caracterului său este dată pe față, atunci când are această răbufnire de nervi, prin care în văzul tuturor varsă gunoiul camuflat sub barba folosită ca un paravan al smereniei, dar el e plin de fiere amară.

Poate că recunoașteți în apropierea voastră acest soi de ‘șefi’. Nu vă impacientați! Soarta lor este cântărită. Parcă nu a fost suficient că umple de sânge pe proorocul lui Dumnezeu, dar îl și condamnă la pușcărie. Fără probe. Fără proces. Fără judecată. Fără nici o faptă de acuzare. Fără martori. Fără motiv. Prin abuz mizerabil de putere își ia liniștit cina, apoi se îmbată și adoarme.

Doar că zorii dimineții aveau să anunțe apusul corupției la nivel înalt. Probabil la presiunea poporului îl eliberează a doua zi pe bietul Ieremia, care îi urzește sentința. „Iată prietene care este adevăratul tău nume: Magor Misabib = spaimă din toate părțile. Da șefu’ Domnul rostește sentința compatibilă pentru caracterul tău. Pentru că Dumnezeu vede dincolo de sutană sau cravata pastorală, vede dincolo de banii și relațiile tale, dincolo de pilele și suportul politic, vede până în cuget. Dacă aici e noroi, fardul nu mai valorează nici doi bani.

După ce își vede toți prietenii politicieni uciși, se retrage suportul politic, vede copiii și neamul distrus moare în robia Babilonului, ca un câine ogar sfâșiat de propriile depresii, spaime și frici, fugind din cameră în cameră. Grasul ajunge slab ca un cadavru, aude voci și năluci la fiecare pas, se trezește cu coșmaruri la fiecare foșnet al frunzelor de plop, pentru că a prigonit și batjocorit public pe omul lui Dumnezeu.

Nu vă jucați cu focul! Nu batjocoriți pe slujitorii lui Dumnezeu! Nu faceți glume pe seama preoților și pastorilor voștri! Nu batjocoriți proorocii Domnului! Haideți mai degrabă să ne pocăim. Să ne întoarcem la Domnul care are milă și vom căpăta îndurare. Altfel, decapitând sfinții, ca Irod, care omoară pe Ioan Botezătorul, sfârșești trăznit de fulgerul lui Dumnezeu din cer, fără milă și în mod năpraznic.

Cât se zice azi, întoarce-te! Să știi că Dumnezeu sărută obrazul slujitorului său scuipat și umilit, ca Alexandru Ioan Cuza cinstitului Moș Ion Roată. Să fim onești în umblarea noastră sub soare, iar Dumnezeu ne garantează nu doar noroc din toate părțile, ci binecuvântare din toate părțile. Altfel spaima va bântui în țară.

Ce-ar fi dacă nu am avea nădejde

așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. Tot 2:14

Se cunosc cel puțin 26 de nuanțe lingvistice pentru termenul nădejde în limba română. Toate converg spre lucruri minunate. A spera, a crede, a dori întâlnirea cu cineva iubit, sunt cele care m-au inspirat în mod special.

Mântuitorul a promis că va reveni, să ne ducă de la locuința noastră terestră la adevărata Casă. Împărăția Sa. Așteptarea cu credință și dorință arzătoare a unui Hristos asemănat cu un Mire drag, constituie un adevărat act al nădejdii edificatoare.

Ce ar fi dacă nu am avea nădejde?

Am lucra fără nici un rost. Am trăi fără țeluri. Toate călătoriile noastre, fără recunoașterea eternului din esența frumosului, ar fi doar niște aventuri de o clipă, condamnate la efemer. Moartea ar fi groaznică, datorită tragediei veșnicei despărțiri. Dar trăind în Hristos, revederea cu frații de credință devine o certitudine a nădejdii noastre ancorată în absolut.

Triada celor trei virtuți cardinale, subliniate de sfântul Apostol Pavel: credința, nădejdea și dragostea, reprezintă echilibrul tridimensional perfect al existenței noastre în Hristos, fără de care am fi în non-esență. Nădejdea este liantul medierii între dragostea ce vibrează în caracterul hristologic și credința în viața viitoare.

Fără nădejde, viața este cenușie, opacă, tristă și condamnată la nefericire. Nădejdea existenței noastre în Hristos ne înnobilează, ne crește, ne transformă în îngeri, ne propulsează spre cer, ne dă aripi.

Ești trist? Toate îți merg pe dos? Ești la limita puterilor tale? Ești dezamăgit? Nu descuraja! Nădăjduiește! Fii tare! Roagă-te! Așteaptă să ajungă soarele pe rotocolul sufletului tău! Zâmbește, răsăritul tocmai se pregătește să te încălzească printr-o îmbrățișare. Pe bune, e chiar din partea lui Dumnezeu!

Ancorat în pânză de păianjen

Încrederea lui este zdrobită, și sprijinul lui este o pânză de păianjen. Iov 8:14

Pânza de păianjen, este suficientă pentru a prinde o muscă, un țânțar, un fluture sau orice insectă minusculă, care ulterior devine masa păianjenului. Așa a lăsat Creatorul pentru această vietate care ne sperie copiii și își țese capcana inclusiv în unghiul pereților din casa regală și a palatelor împărătești.

Țesută într-un mod misterios și cu o inginerie milimetrică, pânza de păianjen rămâne o excepțională capcană pentru vietățile inocente care îi pică victimă. Nici pe departe nu ar trebui să aibă victime umane.

Dacă privim în contextul versetului citat, neprihănitul Iov, vorbește despre oamenii care îL părăsesc pe Dumnezeu. Omul care se încrede în sprijinul omului, încrederea lui este ca o pânză de păianjen. E șubredă, e naivă, e ineficientă, e oarbă, e zadarnică.

Nu vă încredeți în cei mari, spunea psalmistul. Ce înseamnă asta? Continuă tot el, o nimica sunt fiii oamenilor! Psalmul 62:9
Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puși în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai ușori decât o suflare. Merită să îți ancorezi speranțele în cuiul neputinței lor? Merită să le faci statuie? Merită să te bazezi pe vorbele lor? Cu siguranță Nu!

Stimați conmuritori! Nu vă lăsați înșelați de retorica umană! Orice promisiune: politică, medicală, socială, filosofică, toate sunt o deșertăciune. Nu părăsi pe Dumnezeu pentru niciuna dintre ele, sunt ancore din pânză de păianjen. Prea luăm de sfânt ce zice doctorul și ne jucăm de-a legea lui Dumnezeu. Prea ne lăsăm prostiți de filosofiile seculare, care nu țin decât un număr de ani și ignorăm zilnic Sfânta Scriptură, Cuvântul vieții și ancora eternității noastre. Prea ne lăsăm driblați de campaniile politicianiste și ignorăm cu voia promisiunile lui Dumnezeu.

Este vremea să ne trezim! Să tăiem toate ancorele din pânză de păianjen, și să ne ancorăm încrederea noastră numai și NUMAI în Dumnezeu. Atunci vom putea speră la arborarea steagului biruinței. Cântecul cu pânză de păianjen care ține 1,2,3……10 elefanți, este doar o metaforă puerilă a copilăriei, dar nu faceți din asta filosofie de viață, că ajungeți la suicid.

Ai fost dezamăgit de oameni? Te simți trădat de apropiați? Ți-ai pierdut încrederea în neamuri? Te-ai dezgustat de colegii tăi? Nu dispera. Este modul prin care Dumnezeu a îngăduit să ți se taie ancorele din pânză de păianjen. Să nu crezi că vei rămâne suspendat în aer, nu, abia acum când te vei prinde cu toată ființa ta de Dumnezeu, vei experimenta minuni. Doar în brațele sale ești în siguranță. Doar încrederea în El te edifică, te înalță, te duce mai sus de Cosmos.

Lasă pânzele păianjenilor jos. Pot fi o cursă iremediabilă pentru tine. Poate acum stai odihnit și adulmeci confortul oferit de niște muritori ca și tine, dar nu uita că o tarantula înfierbântată stă pregătită pentru a te mușca. Iar mușcătura este incurabilă. Așa este încrederea și bizuința pe oameni. Aș vrea să te cruț.

Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Psalmul 33:12. Ferice de tine care te ancorezi în iubirea lui Dumnezeu. Tu nu vei rămânea rușinat ca toți cei care s-au ancorat voluntar în pânze de păianjen. Tu în Numele lui Isus ești mai mult decât biruitor!

Inspiră aerul biruinței tale.

Rusalii sau zarvă fără ispravă

Căci ajutorul Egiptului nu este decât deșertăciune și nimic, de aceea eu numesc lucrul acesta zarvă fără nicio ispravă. Isaia 30:7

Rugăciunea. Ne rugăm. Și bine facem, chiar dacă nu se pare că ne rugăm mult, totuși mai avem nevoie. Dar dacă rugăciunea este o înșiruire de vorbe citită dintr-o carte sau din memorie și o bolboroseală de vorbe interminabile, nu doar că nu depășește tavanul, dar pierdem și timp prețios. Poate să depășească normele fonice admise prin abuzul excesiv de decibeli, nu valorează nici doi bani dacă nu este adresată corect și doar către Dumnezeu. E doar zarvă fără nicio ispravă!

Închinarea. Poate avea tobe și țambale, și acustice de ultimă generație, dacă închinătorul are viață nesfântă și trăiește în neorânduială, nu face decât gălăgie și poluare fonică. Dacă viața închinătorului nu este curată și cugetul sfințit, clocotind în plinătatea Sfântului Duh, poate fi orice: spectacol, concert, eveniment „incultural”, teatru, dar nu poate avea pretenția închinării adevărate. Este doar zarvă fără nicio ispravă!

Omilia. Sau predicarea. Dacă nu e ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu, primită pe genunchi în reverență față de jertfa lui Hristos, ci conține doar glume și referințe politice, dacă nu e hristocentrică, centrată pe jertfa mântuitoare a lui Hristos și rostită cu iubire, dacă are tendințe sectare și pastile dogmatice mai mult decât revelație sfântă, poate fi orice: un discurs, spectacol, retorică, pledoarie, dar nu învățătură hrănitoare sufletește. Este doar zarvă fără nicio ispravă!

Credința. Dacă o justifici prin prisma religiei și o raportezi la universul tău de înțelegere, eșuezi. Dacă rămâne o mărturisire teoretică scrisă undeva în cărțile dogmatice ale confesiunii tale și nu este demonstrată prin fapte, este moartă în ea însăși. Credința fără fapte este moartă, spunea sfântul Iacov apostolul. Poate fi strigată de la microfoanele catedralelor cu amplificare națională, fără esență hristologică și fapte pline de iubire este doar zarvă fără nicio ispravă!

Religia. Care este tot una cu nimic. Religia este doar forma de raportare la divinitate. Religia este platforma de manifestare a neprihănirii, nu neprihănirea în sine. Nu religia mântuiește, ci credință pusă în acțiune de roade. Dacă ai devenit apărătorul cu vehemență al unei religii efemere, expusă schimbării și inițiată de oameni, te pierzi singur. Îmi doresc să fiu un apologet al credinței adevărate, care prin iubire apără Adevărul unic al Sfintei Scripturi, nu dogmele sectare ale unei religii, oricare ar fi ea. Religia fără iubire și sfințire poate fi orice: organizație, confesiune, fundație, congregație, dar nu religiunea adevărată văzută de Iacov. Este doar zarvă, dar fără nicio ispravă!

Divinitatea. Dacă pentru tine Dumnezeu este doar o alternativă S.M.U.R.D, un alt 112 la care apelezi când nu ai semnal, nu ai rezolvat nimic. Dacă este doar un accesoriu în plus la care apelezi în ziua necazului tău, iar după ce te-a eliberat, să continui să trăiești în înstrăinare de căile Lui, poți fi orice: religios, creștin, cugetător, dar nu poți avea pretenția de fiu al Său. Declarațiile tale devin doar zarvă seacă, dar fără nicio ispravă!

Haideți să facem un pas mai departe. Atât prin tăcere, cât și prin rugă, cântare, fapte, mărturisire să avem ispravă. Haideți să trăim ce vorbim și să vorbim doar ce trăim. Haideți să dezvoltăm mila în ascuns și iubirea, și vom avea ispravă, chiar dacă nu se face multă zarvă și reclamă.

„Bunicule, cum pot ști de la distanță care car este plin și care este gol? întreabă nepotul.

-Simplu. Carul care este mai silențios înseamnă că este plin, carul gol întotdeauna va face gălăgie mai mare.”

Luptă-te să trăiești profund!

Prizonier între Dumnezeu și angajator

Fiecare dintre noi avem un loc de muncă. Vrem să demonstrăm angajatorului că suntem demni. Motivele sunt multe: salariu, grade, funcții, impresii, siguranța jobului, prime, procente. Atașat la toate aceste „avantaje”, ia în calcul și demnitatea umană.

Am colindat zilele acestea pe la mai multe birouri, cu niscavai probleme, mărunte de altfel. La unul dintre aceste birouri, am fost stupefiat să asist la confruntarea dintre doi clienți modești, ambii cu părul nins și un tip gras, cu tendințe metrosexuale accentuate, înfumurat și crescut pe palme, pozează de parcă ar fi făcut școala pe barba lui. Interlocutorii, doi tipi muncitori, trecuți de 50 de ani, vorba lui Slavici: ” cu obrajii bătuți de soare, de vânt și de ploi”, dar cu foarte mult bun simț.

Modul în care le vorbește tipul de la birou și cuvintele înjositoare, m-au propulsat pe tărâmul meditației. Poți cumpăra o diplomă, poți cumpăra funcții, lux, lucruri, dar nicioadată nu poți dobândi cu bani OMENIA și virtuțile derivate din aceasta.

Ești angajat? Ți se cere un anume stil de abordare? Ți se impun standarde? Și tabieturi? Nu uita! Bunul simț nu se negociază. Fă performanțe! Împarte procente! Câștigă mai mult dacă poți! Dar nu cu orice preț! Cu atât mai mult sacrificând propria demnitate.

Să nu uiți că nu ai doar angajator. Ai și un Dumnezeu în cer, care te vrea copilul lui. Pentru a fi vrednic de a-L numi Tată, trebuie să păstrezi caracterul și cugetul curat. Interacționezi cu oameni, iar oamenii sunt net superiori obiectelor și banilor. Oamenii sunt oameni. Cu patronul nu te mai întâlnești poate, dar cu omul umilit da. Nu merită cu prețul sacrificării celor șapte ani de acasă nici un câștig. Pot câștiga orice, dar tot pierzător voi fi dacă am sacrificat demnitatea.

Fii creștin adevărat! Fii cinstit! Fii corect! Iar dacă ți se impune compromis și minciună, renunță! Nu uita, că pâinea cea de toate zilele ți-o dă Dumnezeu, nu statul sau angajatorul.

Banii și funcțiile trec, dar caracterul și rănile rămân. Lasă amintiri frumoase în urma ta. Cât mai frumoase. Și fericirea nu va întârzia să te recompenseze.

Îndrăgostiți? La 37 ani de la nuntă?

Se pare că da. Mă deplasez în Italia pentru o conferință a familiilor, în zona Brescia. Urcăm în avionul unei companii generoase. Pe oricare loc aș sta, sunt mulțumit chiar dacă în general prefer locul din margine, să stau mai comod. Îmi ocup mulțumit locul, dar nu pentru mult timp. Un tip ma abordează: „sunteți singur?” îi răspund afirmativ. Continuă: „am o rugăminte la dumneavoastră: dacă vă rog, nu ați vrea să facem schimb de locuri? Aș dori să stau lângă soția mea”. Sigur că da! Cu generozitate mă îndrept spre locul indicat de dânsul.

Aici o doamnă blondă, cu față luminoasă, senină, zâmbitoare și foarte frumoasă. „Puteți să mergeți lângă iubitul dumneavoastră doamnă”. Nu a fost deloc zgârcită cu zâmbetul ei frumos și plin de căldură și recunoștință. Iar pe un ton pe care nu l-ai fi dorit întrerupt pentru nimic în lume, replică: „ce drăguț din partea dumneavoastră! Vă mulțumesc din suflet!” Un suflet cât Caransebeșul de mare. Tipii erau trecuți de 70 de ani. Acesta este un fenomen rar din păcate, în contextul în care astăzi, după trei ani de la nuntă se plictisesc mirișorii noștri și simt nevoia de” schimbare”.

Mă așez pe banchetă contemplând la acest frumos peisaj care mi-a înseninat ziua. Făcând un bine atât de mic. Pe care l-aș repeta oricând. Îmi ziceam: Hm. La 70 de ani doresc încă să stea unul lângă altul. Doamne vreau să mai văd tineri îndrăgostiți responsabil, pe viață. Vreau să mai văd fete care să-și dorească a fi familiste și mame. Vreau să văd băieți care doresc să fie bărbați. Să văd copiii mici și familii tinere fericite!

Dar nu am stat un minut, că domnița lângă care tocmai mă așezasem, de 20-21 de ani mă abordează imediat: „NU vă supărați, sunteți singur?” NU, am soție și doi copii. Da, călătoresc singur. Zâmbește generos. Îmi spune „pot să vă cer un favor?” Vă rog. „Ați putea merge pe cutare loc, sunt cu iubitul meu și vrem să stăm unul lângă altul, dacă se poate și dacă nu vă deranjează”. Sigur. Erau proaspăt căsătoriți. Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea la jumate de minut, nu la minut. Alți oameni bucuroși. Mă bucur că am participat cu atât de puțin la fericirea lor.

Este speranță! Asta este lumea normală în care trăim. Asta este lumea gândită și creată de Dumnezeu, să se căsătorească băieți cu fete și să îmbătrânească frumos împreună. Așa vreau și eu să fiu la pensie. Cu băbuța mea de mână, nu cum ne dictează politicienii, care mimează lupta pro-familie, dar au acasă copii. Nu în plasament, ci în întreținere vinovată.

Nu mă pot răbda. Când ajungem la limita de croazieră, mă deplasez la scaunul primilor amorezi, cei migratori și sectuagenari. Nu vă supărați, îi întreb. De cât timp sunteți căsătoriți? Cu aceeași fermecătoare privire, zâmbind doamna își ghiontește iubitul. Scoate ochii din diagrame și gândind preț de câteva secunde: De 37 de ani, răspunde rușinat parcă, deși merită statuie și aplauze. Care este secretul frumuseții dumneavoastră de relație? Ce va ținut împreună? RESPECTUL și IUBIREA, răspunde băbuța luminată, cu ochii senini ca cerul deasupra norilor. Ca soarele după ploile deceniilor de greutăți ce au trecut peste ei. Aveți copii? Păi la ei mergem. Le mulțumesc, le dăruiesc o carte de poezii și mă deplasez la locul meu.

Au trecut și ei cu siguranță prin necazuri și probleme și ispite în cele aproape patru decenii de căsnicie și copii. Dar, AU RĂMAS ÎMPREUNĂ! Iar asta îi face și mai frumoși.

Am material de conferință. Am speranță. Am credință că Dumnezeu mai are oameni. Am idei. Avem familii care știu să nu renunțe, sub povara familiei, ci continuă să se iubească, să se bucure, găsesc puterea să zâmbească, și o fac atât de frumos. Cel de-al doi-lea cuplu de tinerei, le calcă pe urme. Deci suntem mulți cei care promovăm familia, valorile creștine, dumnezeiești, sfinte.

Iubiți-vă! Respectați-vă! Și putem coborâ din basme filosofia: „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Așa au văzut scriitorii iubirea, ca pe un act responsabil prin căsătorie pe viață. Studiați erosul eminescian. Nu găsiți nimic de plastic, nici compromis. Românul este romantic pe viață. Românul creștin și responsabil.

Noi nu luptăm în forță cu anti-familia. Arma noastră e iubirea. Noi ne îndrăgostim, ne căsătorim, ne iubim, naștem copii, și îmbătrânim odată cu ei. Apoi murim cu nepoții pe genunchii noștri răvășiți de vreme. Iată care sunt armele noastre: DUMNEZEU, CREDINȚĂ și IUBIREA.

Sfințire în tabără? Italia 2019

Se poate sfințire în tabără? Da. Cu tinerii rebeli din ziua de astăzi? Categoric. Cu cei care nu știu altceva decât Facebook și Instagram? Normal că da. Care sunt încătușați în lanțurile tehnologiei? Cu siguranță. Cel puțin asta este impresia vârstnicilor despre tinerii din ziua de astăzi. Poate au dreptate. Sunt tineri rebeli, încăpățânați, irascibili, tari la cerbicedar, dar să nu uităm că sunt tinerii noștri, copiii noștri, cântăreții bisericilor noastre. Ei sunt binecuvântările noastre mai mari.

Ador să slujesc tinerilor. Așa cum sunt ei, dar asta nu anulează nevoia lor de atenție, acceptare, înțelegere, ajutor, slujire și mai ales de iubire. Am avut ocazia în acest weekend să cunosc tineri minunați, cu un extraordinar potențial întelectual și spiritual. Am recăpătat speranța. Am cunoscut băieți adevărați ai bisericilor române din zona nordică a Italiei, dornici de slujire, care sunt pregătiți pentru slujire de închinare, predicarea și misiune. Am cunoscut fete serioase care știu ce vor de la viață și slujire. Diaspora românească este alcătuită din oameni maturi, încercați și căliți cu greul.

Investiți în tineri. Asta înseamnă să crezi în viitor. Să trăiești și să dezvolți perspective. Ei au mare nevoie de noi, dar noi avem acută nevoie de ei. Mai mult de jumătate din slujbele bisericii sunt asigurate de generația tânără. Prin cântări, departamente, formații. Acceptați-i! Credeți în ei! Arătați-vă interesați de soarta și nevoile lor! Iubiți-i! Slujind-le lor, slujiți lui Dumnezeu.

Am petrecut o tabără de weekend excelentă. S-a manifestat prezența lui Dumnezeu prin revărsarea Sfântului Duh. Au fost lacrimi, rugăciuni, pocăință, hotărâri pentru botez, iar tinerii au fost transformți prin har. Mulțumim organizatorilor și echipei de slujitori: Viorel, Arcade, Elisei, Nicu, Mihai, Tică, Mitică. Mulțumim surorilor de la bucătărie pentru slujirea lor.

Mulțumim lui Dumnezeu că ne iubește și mai lucrează și astăzi. Mulțumesc tinerilor din Torino (Betel, Eben-Ezer), Savona.