Uraganul Florence evacuează milioane de oameni!

America lovită din nou! Milioane de oameni evacuați și afectați de amenințările acestui monstru climatologic. Pentru unii a fost sfârșitul lumii. Da, că au murit! Aveau speranțe, planuri de viitor, proiecte neterminate, studii începute, dar au trebuit să le lase în urmă.

Oare înțelegem că în orice secundă suntem expuși riscului de a încheia socotelile cu viața. Iar apoi? Nu vreau să vă sperii, doar să vă conștientizez de faptul că nu suntem veșnici.

Știm noi să fim mulțumitori lui Dumnezeu că avem viață, copiii sunt sănătoși, soarele strălucește zâmbitor pe cer, nu avem teroriști în școală, trecem pe lângă spitalul plin cu mii de bolnavi, pompele funebre au program de lucru non-stop, iar noi nu ne intersectăm cu ele. Astăzi ți-ai luat măcar cinci minute pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru tot? Sau crezi că ți se cuvine?

Mâna lui Dumnezeu este întinsă peste România, pentru că mai are biserici deschise Duminica, pentru că mai are cel puțin 6 milioane de oameni care apără familia binecuvântată și sfăntă, pentru că între parlamentari mai are oameni cu frică de Dumnezeu, care mai țin cont de Biblie.

României i s-au făcut mare har să reziste asaltului de legi și curente occidentale și multe nebiblice. România mai are români devotați, mai are păstori și preoți cu crucea’n frunte, mă are pe mine și pe tine.

Ia-ți zece minute de reflecție. Multumește-I lui Dumnezeu pentru tot ce este. Pentru tot ce ți-a dat. Și sigur se va bucura.

Reclame

Lasă-L pe Isus să vină la mine…

La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl așteptau. Luca 8:40

Cu câteva ore mai devreme gherghesenii L-au alungat pe Isus din mijlocul lor. Du-te Doamne, I-au zis ei. Nu avem nevoie de Tine!

Respingeți-L pe Isus, că nu va rămâne cu siguranță singur. În fiecare secundă sunt milioane de oameni care abia așteaptă să vină Isus. Nu aveți nevoie de El? Nu-L batjocoriți, lăsați-L să vină la mine.

~ am nevoie să îmi dea sănătate, mie și familiei mele și să ne păzească de accidente ;

~ am nevoie să îmi dea înțelepciune și lumină și apa vieții pentru a nu mai înseta niciodată ;

~ am nevoie de Isus să mă ierte, că mult am mai greșit înaintea lui (cu vorba, cu mintea, cu imaginația, cu atitudinea, cu privirea)

~ am nevoie de Isus să-mi desăvârșească sufletul și caracterul, să mă edifice prin Spiritul Sfânt pentru a putea ajunge într-o zi în cer;

~ în Numele Lui Hristos, Dumnezeu Tatăl îmi ascultă rugăciunea care este după voia lui: tot ce veți cere în Numele Meu veți primi;

~ am nevoie de Isus să mă însoțească în slujirea predicării hristologice a Cuvântului Sfintei Scripturi;

~ în mijlocul unor oameni care și-au pierdut sensul de a trăi, am nevoie de Isus să dea sens vieții mele prin bucuria mântuirii Sale;

~ am nevoie de Isus să mă iubească așa cum numai El știe, prin sfântul „Agape”, ca Unul care și-a dat viața pentru mine, care a murit în locul meu. Dar a înviat și de două milenii pregătește un loc sfânt pentru a mă duce într-o zi acasă, locul eternității mele prin credință;

~ am nevoie de Isus ca prieten adevărat și sfânt, de sorginte celestă, care atunci, în zilele falimentului meu, când oamenii mă abandonează, El se apropie mai tare de mine și se face ca un frate iubitor;

Nu ai nevoie de Isus? Nu-L înjura! Nu-L batjocori! Lasă-L să vină la mine!

Mă vezi liniștit sub aripile Lui? Nu mă considera ciudat! Nu mă vorbi de rău! Nu mă invidia! Să știi că a fost Isus pe la mine. Iar pentru că a fost iubit, a rămas lângă mine. Și în casa mea. Și în inima mea. Și în sufletul meu.

Iar dacă îmi vei spune cinstit că ai nevoie de El, îți promit c-o să-L trimit și la tine!

În final ține minte un lucru: lui Isus îi place să meargă acolo unde este iubit și dorit, și acceptat și chemat.

Iar în seara asta Isus a venit și la tine. Prin mine. Lasă-L să meargă și la prietenii tăi. Prin tine!

Nu-L mai jigni pe Dumnezeu!

Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. Exodul 20:7

Fă un exercițiu de imaginație: tu cum te-ai simți ca în fiecare zi cineva să-ți înjure copilul? Cum pățește ceva omul, să înjure lumina ochilor tăi și carne din carnea ta? Să îl blasteme, să își bată joc de el de dimineața până seara? Tu să auzi, ba mai mult, să vină vineri cei care iti insultă odorul sa și să îți zică: plătește-mi facturile, dă-mi de mâncare, du-mă cu mașina etc.

E dureros, nu? E tragic! Mai mult, să-l trimiți într-o zi pe fiul tău cu pâine, iar ei să îl omoare? Ce ai face? Apoi să continue să îți bată în poartă pentru pâine, că moare de foame.

Înțelegeți o fărâmă din ceea ce se trimite către cer zilnic. De dimineața până seara Dumnezeu Tatăl aude milioane de înjurături la adresa Majestății Sale și a Fiului Sau. Dacă nu poate înșuruba o piuliță, înjură mecanicul pe Hristos, dacă își dă cu ciocanul peste degete, înjură pe Dumnezeu, dacă îl bruschează cineva în trafic, înjură aceleași Nume, dacă a spart display-ul la smartphone înjură, dacă plouă înjură pe Dumnezeu și lucrurile sfinte. Ce credeți că e în inima lui Dumnezeu?

Stimați oameni, NU-L MAI JIGNIȚI PE DUMNEZEU!

Că apoi seara venim tot la El să ne dea de toate. Lumină, sănătate, apă, mâncare, pace, oxigen, Totul. Iar noi în loc de mulțumire trimitem spre cer înjurături. Oare nu ne este rușine? Ar trebui să ne fie!

A doua parte a poruncii din decalog arată rasplata: Domnul nu lasă nepedepsit pe cel ce ia în deșert Numele Domnului. Stimați oameni, nu vă jucați cu Dumnezeu! Vă ardeți! A lua în deșert Numele Domnului înseamnă a-l folosi în oricare alt context decât cel de rugăciune și adorare. Bancuri, glume, înjurături etc. Un fost profesor se lăuda că pe vremea studenției lui ar fi luat locul 1 la un concurs de înjurături. A înjurat trei ore continuu. Ce o fi scris pe diplomă? Dar oare s-o fi rugat în viața lui măcar trei minute? Iată de ce e blestem asupra țărișoarei noastre!

E prea bun Domnul cu noi! Ne iubește! Ne mânuiește! Dar, într-o zi va și pedepsi pe cel care Il batjocorește. Astăzi poți avea iertare! Sfințește-ți vorbirea și NU-L mai jigni pe Dumnezeu!

Au ajuns musulmanii mai apologeți decât noi cu alahul’ lor. Ei sunt in stare sa te omoare dacă le insulți zeul. Noi nu vom face asta niciodată. Noi doar va implorăm cu dragoste, nu-L mai jigniți pe Dumnezeu!

Dragostea, boala care te face cu adevărat sănatos

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste! – Cântarea Cântărilor 5:8

Dragostea a fost dintotdeauna un subiect vast, controversat, periculos, frumos, devastator și sublim. Dragostea te zăpăcește de cap. Dragostea te vindecă. Dragostea îți dă sens. Toate acestea sunt dependente de criteriile și principiile de viață adoptate de individ.

Vom sublinia trei aspecte fundamentale vis-a-vis de dragoste:

1. Dragostea ca sentiment. Este expusă efemerității. Fiind alimentată doar senzorial, acest gen de asumare a dragostei nu rezistă în timp. Factorul decizional nu este definit de inimă, ci de stimuli externi, ori aceștia nu durează în timp.

Dacă vrei să fii iubit/ă de un egoist/ă intră într-o relație de tip „doar sentiment” și vei avea reușită sigură. Acest gen de abordare nu are nicio legătură cu nevoile celuilalt, cu interesul pentru binele și fericirea lui. Nuu, acesta slujește propriilor interese. Iar fenomenul este întâlnit deopotrivă atât la băieți cât și la fete.

Genul acesta de relații urmărește propriile avantaje, nevoi, cerințe. Fugi de „iubire” sentimentală, neasumată cerebral! Te vei alege cu răni usturătoare ce pot deveni incurabile.

2. Dragostea ca roadă a Sfântului Duh. Aceasta vine de sus. Din cer. De la Dumnezeu. Vrei să ai parte de ea, trebuie neapărat să fii copil al lui Dumnezeu. Lucru recunoscut de El. Dragostea aceasta este coloana vertebrală a Roadei Duhului. De aceea este cap de listă. Galateni 5:22

Aceasta implică:

Respect reciproc. Nu doar unul, cu atât mai puțin niciunul, ci ambii. Nu un respect pretins, ci unul câștigat prin noțiuni faptice. Vii. Vibrante. Reale. În general nu poți oferi celuilalt respect mai mare decât cel pe care îl ai pentru tine însuți. Iar asta se vede prin modul în care arăți, se simte prin atitudine, se aude prin ceea ce spui.

Acceptare reciprocă. Cu minusuri și plusuri. Cu defecte și calități. Cu verzi și uscate. Dragostea le acceptă. Pe cele perfectibile se va lupta să le influențeze, pe cele înnăscute le va acoperi, atât în privat cât și în public. Acceptă părinții, natura, familia celuilalt. Și le însușește și le iubește.

Prețuire reciprocă. Te prețuiesc pe tine, prețuiesc tot ce ține de tine: calități, studii, job, slujbă, familie. Atât de scump este partenerul tău cât preț pui pe el când îl descrii altora. Dacă îi convingi pe prieteni că este un nimeni, asta va fi. Dacă îl/o prețuiești ca prinț/prințesă, vei fi partener de viță nobilă.

Renunțare. Nu veți experimenta niciodată unirea fericită dacă nu aveți disponibilitatea de a renunta la tabieturi personale, orgolii, mofturi, prejudecăți. Contopirea se face prin accepțiune comună. Iar accepțiunile sunt posibile după cât mai multă renunțare la sine.

Altruismul. Interesul personal încetează a mai fi o preocupare pentru mine. Interesul pentru binele, fericirea și confortul partenerului primează. Atunci el va adopta aceeași filozofie și amândoi ați pornit în zorile dragostei adevărate.

– Slujire reciprocă. Activitățile spirituale comune desăvârsc relația de cuplu. Nu neapărat aceleași preocupări, dar aceeași undă spirituală. Relațiile de tip mixaj religios nu rezistă în timp. Și dacă rezistă, nu vor excela.

3. Dragostea este Dumnezeu. De aceea nu va pieri nicodată. 1 Cor. 13:8. Aici vorbind de grecescul Agape, specific lui Dumnezeu și reprezintă dragostea care merge până la sacrificiu. Lucru demonstrat prin moartea Mântuitorului spre răscumpărarea noastră.

Richard Wurbrand spunea că „dragostea adevărată se scrie iubire, dar se citește sacrificiu”. Îmbolnăvește-te! Fii suferind! Să zaci! Dar nu ipohondru, ci atins de „virusul” iubirii adevărate. Și vei fi cu adevărat sănătos.

Să fiți iubiți! Dar să fiți iubiți cu adevărat! Eu sunt!

Nomofobia ucide! Molima secolului!

Pe românește nomofobia se traduce prin frica de a rămâne fără telefonul mobil.

Cifrele groazei!

Între 500 de mii și 600 de mii de euro încasează pe postare vedete ca: Messi, Neymar, C. Ronaldo. Nu ar fi o problemă dacă acești bani nu ar fi încasați pe sănătatea și autodistrugerea tinerilor fani. Tinerii din Occident petrec pe telefon 6,3 ore pe zi. 60% dintre adolescenții intervievați admit deschis faptul că sunt dependenți de telefonul mobil. 89% recunosc că se uită la telefon o dată la 15 minute, 87% recunosc că au mereu telefonul prin preajmă zi și noapte, iar o treime dintre ei scriu aproximativ 100 de mesaje pe zi și merg cu telefonul la toaletă.

!!! Un sfert dintre accidentele rutiere raportate în ultima vreme sunt cauzate exclusiv de utilizarea telefonului mobil în timpul condusului, conform revistei AS.

TELEFOANELE SUNT PĂCĂNELE! Ne informează Doctorul David Greenfield, psiholog fondator al Centrului pentru Adicții date de Internet și Tehnologie: „Când găsești ceva nou sau primești mesaj de la cineva, crește automat nivelul de dopamină, iar asta te face să rămâi agățat acolo cu orele”.

Emanuel Macron a luat decizia ca din septembrie 2018, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani să lase smartphone-urile acasă în timpul orelor de curs, informează postul CNN.

Efectele secundare sunt grave!!!

Anxietate și depresie, când scrii pe telefon cu spatele încovoiat, coloana percepe o greutate de 20 kg în plus, dureri articulare ale degetelor, amorțirea coatelor din cauza pozițiilor incorecte, întreruperea tiparelor de somn, deficit de atenție în rândul elevilor, probleme cu vederea. Tensiune oculară din cauza culorilor foarte tari.

10 semne ale dependenței de telefonul mobil

1. Primul lucru pe care îl faci când te trezești și ultimul pe care îl faci înainte de culcare e să te uiți în telefon.

2. Verifici uneori și în timpul nopții notificările.

3. Îți pierzi interesul pentru activități care nu includ telefonul mobil.

4. Întrerupi conversația „față în față” pentru a răspunde la telefon sau la mesaje.

5. Fosești telefonul ca să eviți interacțiuni sociale.

6. Într pe telefon de câte ori apare o situație mai ciudată.

7. Verifici telefonul în mod constant, fără un motiv anume.

8. Stai pe telefon în timp ce ești la școală sau la serviciu.

9. Tresari la orice sunet crezând ca e telefonul tău.

10. Stai până tărziu în noapte pe telefon.

Acestea sunt niște date îngrijorătoare preluate din Formula AS, nr. 1329.

Le făgăduiesc slobozenia , în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. 2 Petru 2:19

Poate apostolul Petru nu, dar Sfântul Duh cu siguranță a vegheat să cuprindă în acest verset și suma tuturor dependențelor de tehnologie.

Hristos are puterea de a te elibera din ghearele dependențelor tale. Întinde-I mâna!

România 100, #rezistă la peste 100°Celsius

România pare că a depășit limita de fierbere! E în clocot din punct de vedere social. E la un pas de explozie. Dar România are acea putere incredibilă de a-și reveni. De a o lua de la capăt. Chiar peste 100°C.

A traversat multe: revolte, revoluții, prigoane, atacuri. Dar România a avut ambiția de a rămâne ea însăși. Originală. A avut mai multe momente de fierbere: 1821, 1848, 1918, 1945, 1948,1989. Mai ales salturie islamice ale sfârșitului perioadei medievale. Dar a trecut cu bine peste. Românul este un om puternic. Să ne păzim de dezbinări interne. Sunt devastatoare!

Departe sau aproape, rămâne original. Am colindat Europa de la un capăt la altul. Românii au sute de biserici. Și pline. Acolo se deschide Sfânta Scriptră și se propovăduiește. Românul este omul frumos care nu poate fi asimilat ușor culturilor sau inculturilor străine și stranii. El rămâne original. El și Dumnezeul lui.

Nu vă pierdeți nădejdea! Nu disperați! Mai presus de orice, însuși Dumnezeu este la cârma țărișoarei noastre. Ce avem de făcut? Să-L lăsăm să guverneze! Să nu dăm legi care Îl ofensează. Să ne rugăm. Să citim în Biblie. Iar Sfântul ne binecuvintează.

Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Romani 13:6 Dumnezeu, în suveranitatea Sa, îngăduie conducătorii. Prin cei slabi ne încearcă răbdarea în lipsuri, prin cei competenți ne încearcă virtutea cumpătării în belșug.

În concluzie, eu îmi fac datoria civilă mergând la vot. Apoi aștept să văd ce trebuie să mai învăț caracterului meu duhovnicesc prin cei care sunt aleși.

Dragi români… Nu vă agitați! Pentru că la mânie ne pierdem coerența și devenim victime ale furiei. Păstrați-vă calmul! Și asta va trece. Apoi vom rămâne noi de noi. Românii frumoși. Dar mai ales creștini! Și niciodată singuri: cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu și veșnicia!

Uluitor! S-a aprins și Portugalia!

După Grecia și California, s-a aprins Portugalia. Arde! Doamne oare cine urmează? În Marea Britanie apare de nicăieri tornadă de foc. Specialiștii sunt dați peste cap cu „in”explicațiile.

Personal aș vrea să nu mai fie nimeni la rând. Să fie totul ca în paradis. Dar încă suntem pe pământ. Pe un pământ care se pregătește temeinic să înfrunte Apocalipsa. Va pierde! Va arde! Va dispărea în macrocosmos.

Toate aceste sunt semne ale vremurilor. Sunt semnale pentru noi. Sunt mesaje ale Celui Preaînalt. Avertizări de trezire. Dar oare cine ia seama la ele? Cine?

Gândește-te că ai primi ordin de evacuare din casă. Ce ai lua cu tine? Fă un exercițiu de imaginație. Ce ai lua? Alea sunt lucrurile valoroase pentru tine și definesc personalitatea, caracterul tău. În curând Creatorul va da ordin de evacuare sufletului meu și al tău să părăsească lutul. Trupul muritor. Oare ce va lua cu el în veșnicie? Acesta este destinul tău etern. Ce ai făcut pentru Dumnezeu?

Unde este comoara voastră acolo este și inima voastră. Matei 6:21

Mută-ți „conturile” în cer. Fă ceva pentru Dumnezeu! Lucrează! În curând nu se mai poate face nimic!

Să ai spor la fapte bune.